Prezentare generală a sistemului

Înainte de a începe


Introducere

  • Ghidul cuprinde specificații pentru toate modelele de vehicule, inclusiv specificațiile opționale și se bazează pe cea mai recentă versiune a software-ului de sistem.
  • Funcțiile și specificațiile sistemului dvs. pot fi modificate fără notificare prealabilă pentru îmbunătățirea performanței.
  • Funcțiile și serviciile descrise în acest ghid pot fi modificate fără notificare prealabilă, pentru îmbunătățirea performanței. Dacă software-ul de sistem este actualizat, capturile de ecran din acest ghid pot părea diferite decât imaginile reale ale sistemului.
  • Puteți vizualiza informațiile cele mai recente cu privire la funcțiile și serviciile modificate în manualul online.
  • Funcțiile și serviciile descrise în acest ghid pot diferi de cele furnizate în vehiculul dvs. Pentru informații exacte privind vehiculul dvs., consultați manualul proprietarului sau catalogul vehiculului dvs.
  • Sistemul dvs. nu este compatibil cu software-ul de sistem pentru regiuni în afara țării în care s-a realizat achiziția.

Informații disponibile pentru utilizatori

Ghid de referință rapidă pentru sistemul de infotainment al vehiculului (imprimat)
Acest ghid conține informații de bază pentru a vă folosi sistemul, inclusiv denumiri și funcții ale componentelor. Pentru a utiliza sistemul dvs. corect și în siguranță, citiți acest ghid înainte de utilizare.
Manual utilizatorului sistemului de infotainment al vehiculului (Web)
Acest ghid este un manual web pe care îl puteți accesa prin scanarea unui cod QR în Ghidul de referință rapidă sau pe ecranul sistemului dvs. Acest ghid vă prezintă funcțiile sistemului dvs. și vă explică cum să le utilizați.
Manual controler comutabil climatizare/infotainment (Web)
Acesta este un manual web care explică modul în care puteți comuta între panourile de control și vă prezintă funcțiile fiecărui buton.

Simboluri utilizate în acest ghid

Avertisment
Indică informații importante cu privire la siguranța utilizatorului. Nerespectarea avertismentelor poate conduce la deces sau la vătămări personale grave.
Atenție
Indică informații importante cu privire la siguranța utilizatorului. Nerespectarea măsurilor de precauție poate conduce la vătămări personale sau daune sau defectări ale vehiculului dvs.
Notă
Indică informații importante pentru o utilizare convenabilă.
(dacă s-a furnizat)
Indică descrieri pentru caracteristici opționale, care pot să nu fie disponibile pe vehiculul dvs. specific, în funcție de model sau de nivelul dotărilor.
Acest ghid acoperă specificațiile pentru toate modelele de vehicule, inclusiv specificațiile opționale. Acesta poate include descrierile pentru caracteristici care nu sunt furnizate în vehiculul dvs. sau nu sunt disponibile pentru modelul vehiculului dvs.
Numai HEV
Afișează numai funcțiile care pot fi utilizate într-un vehicul hibrid.
Numai PHEV
Afișează numai funcțiile care pot fi utilizate într-un vehicul hibrid plug-in.
Numai EV
Afișează numai funcțiile care pot fi utilizate într-un vehicul electric.

Avertismente de siguranță

Pentru siguranță, citiți instrucțiunile de mai jos. Nerespectarea acestora poate crește riscul unui accident în trafic, care poate conduce la deces sau vătămare personală.
Despre condus
Nu operați sistemul în timpul condusului.
  • Condusul în condiții care vă distrag poate determina pierderea controlului vehiculului, putând conduce la un accident, vătămări personale grave sau deces. Responsabilitatea principală a șoferului este operarea legală și în siguranță a vehiculului, iar toate dispozitivele portabile, echipamentele sau sistemele vehiculului care pot distrage atenția șoferului de la responsabilitatea lui nu trebuie niciodată utilizate în timpul operării vehiculului.
Evitați urmărirea ecranului în timpul condusului.
  • Condusul în condiții care vă pot distrage poate conduce la un accident de circulație.
  • Parcați vehiculul dvs. într-un loc sigur înainte de a utiliza funcții care necesită mai multe operațiuni.
Opriți mai întâi vehiculul înainte de a utiliza telefonul dvs. mobil.
  • Utilizarea unui telefon mobil în timpul condusului poate conduce la un accident de circulație.
  • Dacă este necesar, utilizați caracteristica Bluetooth mâini libere pentru a efectua apeluri și scurtați apelul cât de mult posibil.
Păstrați volumul suficient de scăzut pentru a auzi sunetele exterioare.
  • Condusul fără abilitatea de a auzi sunetele exterioare poate conduce la un accident de circulație.
  • Expunerea la un volum ridicat pentru o perioadă îndelungată vă poate afecta auzul.
Despre gestionarea sistemului
Nu dezasamblați sau nu modificați sistemul.
  • Aceasta poate cauza un accident, incendiu sau electrocutare.
Nu permiteți infiltrarea lichidelor sau substanțelor străine în sistem.
  • Lichidele sau substanțele străine pot cauza vapori periculoși, incendiu sau o defectare a sistemului.
Opriți utilizarea sistemului dacă există defecțiuni, precum nu există ieșire audio sau afișaj.
  • Dacă se continuă utilizarea sistemului în timp ce există o defecțiune, aceasta poate conduce la incendiu, electrocutare sau oprirea sistemului.
Notă
Dacă observați orice probleme ale sistemului, contactați locul de unde ați achiziționat produsul sau distribuitorul.

Măsuri de siguranță

Pentru siguranță, citiți instrucțiunile de mai jos. Nerespectarea acestora poate conduce la vătămări personale sau daune asupra sistemului.
Despre operarea sistemului
Utilizați sistemul cu motorul pornit.
  • Utilizarea sistemului pentru o perioadă lungă de timp în care motorul este oprit poate descărca bateria.
Nu instalați produse care nu sunt aprobate.
  • Utilizarea produselor care nu sunt aprobate poate cauza o eroare în timpul utilizării sistemului.
  • Erorile de sistem cauzate prin instalarea produselor care nu sunt aprobate nu sunt acoperite de garanție.
Despre gestionarea sistemului
Nu aplicați o forță excesivă asupra sistemului.
  • Presiunea excesivă pe ecran poate deteriora ecranul LCD sau panoul tactil.
Atunci când curățați ecranul sau panoul de butoane, asigurați-vă că opriți motorul și utilizați o cârpă moale, uscată.
  • Dacă ștergeți ecranul sau butoanele cu o cârpă aspră sau cu solvenți (alcool, benzen, diluant de vopsele etc.) puteți zgâria sau deteriora chimic suprafața.
Dacă atașați un odorizant de tip lichid la orificiul de ventilație, suprafața sistemului sau a orificiului se pot deforma datorită fluxului de aer.
Notă
Dacă observați orice probleme ale sistemului, contactați locul de unde ați achiziționat produsul sau distribuitorul.